Summary

• Page properties (2 modified, 0 added, 0 removed)
• Attachments (0 modified, 1 added, 0 removed)
  • Filigranele Mosc.jpg

Details

Page properties

Author

...	...	@@ -1,1 +1,1 @@
1		-XWiki.mmoruz
	1	+XWiki.MadalinaUngureanu

Content

...	...	@@ -3,7 +3,7 @@
3	3
4	4	Lexiconul slavon-român din fosta colecţie a Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi Ruseşti din Moscova, nr. 240, păstrat în prezent la Arhiva de Stat a Actelor Vechi a Rusiei, f. 188, nr. 1383, este unul din cele şase dicţionare româneşti aflate în descendenţa Lexiconului lui Pamvo Berânda. Cunoscut în literatura de specialitate ca //Lexiconul de la Moscova// şi privit cu mare interes în ultimul secol şi jumătate, el a fost foarte totuşi aproape inaccesibil cercetătorilor români înainte de derularea proiectului //eRomLex//, sub raport lexicografic fiind studiat //de visu// numai de Ştefan Ciobanu (1914) şi de Mădălina Ungureanu şi Ana-Maria Gînsac (2019).
5	5
6		-**Istoricul cercetării. **
	6	+**Istoricul cercetării**
7	7
8	8	Prima menţiune despre acest manuscris se găseşte în catalogul bibliotecii Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi Ruseşti pe care Pavel Stroev îl publică în 1845 (p. 113). De aici îşi ia informaţia B. P. Hasdeu (1878: 260-261). Totodată, savantul dezvăluie că, în urma unei indicaţii date de tatăl său, Alexandru P. Hasdeu, Academia Română l-a însărcinat pe Grigore Tocilescu să studieze acest lexicon şi pe cel din colecţia Tolstoi (Lex.Pet.) cu prilejul călătoriei de documentare efectuate în Rusia în 1877. În acelaşi an al tipăririi lucrării lui Hasdeu, pe 10 aprilie 1878, Gr. Tocilescu prezintă Academiei un raport al călătoriei sale în Rusia, în care arată că a consultat cele două lexicoane, a copiat litera A din primul şi a pregătit terenul pentru ca cele două manuscrise să poată fi aduse la Bucureşti în scopul copierii şi cercetării lor, misiunea aceasta căzând în sarcina Academiei (Tocilescu 1878: 29). Extrasul adus de Tocilescu, dar nepublicat, este valorificat de Hasdeu câţiva ani mai târziu în //Etymologicum Magnum// (v. Hasdeu 1886, col. 1-3, 159, 185 etc.).
9	9
...	...	@@ -23,7 +23,7 @@
23	23
24	24	Studierea corpusului descendent din Lexiconul lui Berânda a intrat într-o fază nouă în ultimii ani, odată cu obţinerea fotocopiilor lexicoanelor de la Moscova şi Petersburg. Astfel, Mădălina Ungureanu şi Ana-Maria Gînsac (2019) realizează primul studiu extins din filologia românească asupra relaţiei dintre Lexiconul de la Moscova şi cele păstrate la Biblioteca Academiei Române, fiind totodată prima cercetare lexicografică //de visu// a lexiconului după cea a lui Ştefan Ciobanu din 1913. Doi ani mai târziu, în cadrul proiectului //eRomLex//, Ion-Mihai Felea (2021) include în studiul comparativ şi Lex. Pet.
25	25
26		-**Descriere.**
	26	+**Descriere**
27	27
28	28	Manuscrisul numără 284 de file, din care ultimele două sunt albe. Lexiconul se întinde pe 282 de file, numerotate cu cifre chirilice şi arabe, ambele cu erori. Din manuscris lipseşte fila cu numărul 49 în numerotaţia chirilică, corespunzând la 30 de intrări de pe f. 56v-58r a Lex.3473 ((% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)дръзый(%%) - (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)довлю(%%)). Numerotaţia arabă nu semnalează lacuna, aşa încât de la f. 50 (în numerotaţia chirilică) există un decalaj de o unitate între numerotaţia originală şi cea cu cifre arabe. De la f. 112 (după numerotaţia originală), numerotaţia cu cifre arabe o urmează pe aceasta până la f. 156. Fila 156 este numerotată de două ori cu cifre chirilice, rezultând iarăşi un decalaj de o unitate începând cu f. 157, continuând astfel până la finalul lexiconului (f. 282 cu cifre chirilice, 283 cu cifre arabe). Nu sunt indicii că lexiconul continua după f. 282.
29	29
...	...	@@ -31,27 +31,27 @@
31	31
32	32	Potrivit Valentinei Pelin (2017: 226), care a studiat manuscrisul //in situ//, acesta este de format 13,7x9,5, scris pe hârtie cu filigrane (v. infra) şi are legătură originală în lemn şi piele încrustată, cu încuietori de aramă.
33	33
34		-**Conţinut. **
	34	+**Conţinut**
35	35
36	36	Manuscrisul conţine lexiconul slavo-român din aceeaşi redacţie cu Lex.St., Lex.Pet. şi Lex.3473. Materialul este dispus în două liste. Prima listă (f. 1r-259v) reprezintă o prelucrare după Lex.Ber. A doua listă (f. 260r-283v) conţine cuvinte şi sintagme care nu se găsesc în Lex.Ber., lista fiind comună întregii redacţii româneşti menţionate.
37	37
38		-**Titlu**.
	38	+**Titlu**
39	39
40	40	Prima filă a lexiconului este deteriorată în partea superioară, din titlul original putându-se distinge doar ...(% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)ікѡⷩ(%%). Titlul complet este reprodus de Ciobanu (1914: 78), fără a putea spune dacă el îl transcrie sau îl reconstituie: (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)А: Ле́ксѵкѡⷩ(%%). Acesta corespunde conţinutului colontitlului primei file din originalul rutean: (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)а҃: Леѯіконъ(%%). Trebuie remarcat că prima slovă din titlu păstrată de Lex.Mosc. nu poate fi (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)ѵ(%%), ci mai degrabă (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)і(%%) sau (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)и(%%); dacă nu e o eroare de culegere, acest amănunt ar putea sugera că fila era deteriorată deja la momentul consultării manuscrisului de către Ştefan Ciobanu.
41	41
42	42	Începând cu Hasdeu (1878: 260), lexiconul a circulat în literatura de specialitate sub titlul (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)Словарь Рꙋмꙋньскаго ꙗзыка(%%), „Dicţionarul limbii române”. Tot astfel îl prezintă şi Creţu (1900: 38), care se întemeiază pe lucrarea lui Hasdeu, însă Ciobanu (1914: 77) mărturiseşte că nu a putut găsi acest titlu în lexicon. În realitate, Hasdeu preia titlul lexiconului din inventarul lui Stroev (1845: 113), fapt semnalat recent şi de Ungureanu/Gînsac (2019: 247, nota 6). Aşadar, acest titlu nu există în manuscris şi numai lectura superficială a lucrării lui Hasdeu a făcut ca titlul preluat de la Stroev să fie socotit ca venind din lexicon. Este demn de remarcat faptul că titlul dat de Stroev conţine o adăugire: //Словарь Румуньскаго (Молдавскаго или Волошскаго) языка//, autorul ezitând în a stabili dacă manuscrisul este moldovenesc sau muntenesc. Titlul pe care îl poartă în prezent în catalogul Arhivei de Stat a Actelor Vechi a Rusiei este //Азбуковник русско-молдавский//.
43	43
44		-**Provenienţa manuscrisului. **
	44	+**Provenienţa manuscrisului**
45	45
46	46	Nu se cunoaşte nimic despre circulaţia manuscrisului înainte de a ajunge în Rusia. Valentina Pelin (2017: 226), probabil întemeindu-se pe cercetarea lui Ciobanu (1914), notează că manuscrisul a ajuns în Rusia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cert este că acesta a intrat în biblioteca Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi Ruseşti din Moscova înainte de 1845, când îl descrie Stroev (1845), de la care îşi iau informaţiile primii cercetători români. Ciobanu (1914) presupune că manuscrisul a ajuns la Societatea de Istorie şi Antichităţi prin intermediul lui Iurii Venelin (n. Gheorghe Huţă), membru al Societăţii. Acest savant, un apropiat al lui Mihail Pogodin, era originar din Transcarpatia, a activat o vreme în Chişinău, unde l-a avut elev pe Alexandru Hâjdeu, iar între 1830-1831 a desfăşurat o călătorie de studiu în Moldova şi Ţara Românească, la însărcinarea Academiei Imperiale Ruse de Ştiinţe, în urma căreia va publica o lucrare consacrată documentelor slavo-române; se presupune că la Iaşi l-a întâlnit pe Gheorghe Asachi şi se ştie sigur că la Bucureşti a petrecut câteva luni, în care a cercetat arhiva Mitropoliei (v. Minea 1937, Mârza 2007).
47	47
48	48	Manuscrisul s-a aflat aproape un secol şi jumătate la Societatea Imperială de Istorie şi Antichităţi din Moscova, unde a fost studiat de Gr. Tocilescu (1869) şi Şt. Ciobanu (1914). Printr-o eroare, îndreptată de Ciobanu (1914: 78), în literatura de specialitate românească s-a vehiculat ideea că lexiconul se afla în posesia Societăţii de Arheologie din Moscova. Prin anii ’70, manuscrisul a fost transferat la Arhiva Rusă de Stat a Actelor Vechi din Moscova, unde se află şi azi, locul său de păstrare nemaifiind cunoscut de cercetătorii români (e.g. Mihăilă 1972: 315) până la momentul studierii sale de către Valentina Pelin (1990), informaţie publicată postum (2017).
49	49
50		-**Datare. **
	50	+**Datare**
51	51
52	52	În lipsa unor mijloace mai precise de datare, este remarcabil faptul că cercetătorii români au stabilit cu destulă precizie perioada în care a fost copiat acest manuscris. În raportul prezentat Academiei, Tocilescu (1878: 29) plasează Lexiconul de la Moscova la sfârşitul secolului al XVII-lea, în vreme ce pe cel din Petersburg îl consideră „cel puţin anterior” secolului al XVII-lea. Hasdeu (1886: vol. I, col. 159) avansează anul 1670, ipoteză care va cunoaşte răspândire datorită autorităţii autorului ei. Ciobanu (1914: 78) observă că în sprijinul acestei datări nu s-a adus niciun argument şi, cercetând manuscrisul, face constatarea că hârtia poate fi chiar de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Pe de altă parte, Serghievski (1928, //ap//. Nandriş 1933: 388) susţine că Lexiconul de la Moscova pare a fi mai vechi decât cel de la Petersburg, ceea ce se poate explica prin fidelitatea faţă de sursa ruteană, semnalată de Felea (2021: 10-11). Studierea filigranelor (Pelin 2017: 226) a confirmat opinia lui Ciobanu: cu ajutorul catalogului publicat de T. V. Dianova (1988), cercetătoarea menţionată identifică în manuscris două filigrane, de tip „blazon” şi trifoi cu literele „VG”, datând din 1682, 1686 şi 1697 (nr. 1274, 574 şi 283 la Dianova 1988). Prin urmare, V. Pelin plasează lexiconul la sfârşitul secolului al XVII-lea.
53	53
54		-**Localizare.**
	54	+**Localizare**
55	55
56	56	Bibliografia manifestă în general nesiguranţă când vine vorba de localizarea acestui lexicon în Moldova sau Muntenia. Tocilescu (1878: 29) nu se exprimă în privinţa localizării Lex.Mosc., prudenţă determinată poate chiar de nesiguranţa arătată de Stroev. Pe cel de la Petersburg îl consideră însă scris în Ţara Românească. Chiar dacă Bogdan (1891: 195) nu are în vedere localizarea Lex.Mosc., neavând acces la acest manuscris, trebuie spus că el consideră muntenesc Lex.Pet. şi chiar invocă fapte de limbă în acest sens.
57	57
...	...	@@ -65,11 +65,11 @@
65	65
66	66	Constatăm că localizarea manuscrisului nu a fost făcută riguros, lucru justificat de imposibilitatea de a avea o privire generală asupra limbii manuscrisului. Există, într-adevăr, elemente moldoveneşti incontestabile în lista dată de Serghievski, e.g. //ciubotă//, termen pe care Gheţie (1975: 183) îl găseşte doar în Moldova. Însă două straturi lingvistice, unul nordic, iar altul sudic, există şi în Lex.Mard., cum observă Gheţie (1975: 285), situaţie care-l determină să admită folosirea de către Mardarie a unor izvoare moldoveneşti sau ardeleneşti. În stadiul actual este dificil de stabilit care este originea acestor moldovenisme în Lexiconul de la Moscova şi în alte lexicoane din aceeaşi familie.
67	67
68		-**Originalul.**
	68	+**Originalul**
69	69
70	70	În ceea ce priveşte izvorul străin, cercetătorii au observat foarte devreme caracterul de prelucrare după Lexiconul lui Berânda al lexicoanelor slavo-române din epocă. Hasdeu (1878: 263), neavând încă la dispoziţie fragmentul de la Tocilescu, socotea că a existat un prototip românesc comun al lexicoanelor, transmis apoi în Moldova, de unde a ajuns la Berânda. Dacă Bogdan (1891: 195) demonstrează caracterul de prelucrare după Berânda al Lex.Pet., Creţu (1900: 39; passim) şi Ciobanu (1914: 78-80) fac acelaşi lucru pentru Lex.Mosc.
71	71
72		-**Locul Lexiconului de la Moscova între celelalte lexicoane din epocă. **
	72	+**Locul Lexiconului de la Moscova între celelalte lexicoane din epocă**
73	73
74	74	Apropierea dintre Lex.Mosc. şi alte lexicoane a fost remarcată de multă vreme, dar nu s-au putut formula prea multe concluzii în lipsa posibilităţii de a confrunta manuscrisele. De pildă, Ioan Bogdan consultă Lex.Pet., dar îi lipseşte Lex.Mosc., în vreme ce Şt. Ciobanu se află în situaţia de a putea consulta Lex.Mosc., dar îi lipseşte atât posibilitatea de a vedea Lex.Pet., cât şi accesul la articolul lui Bogdan. Cu toate acestea, eşantioanele publicate de Hasdeu îi permit lui Bogdan (1891: 193-194) constatarea că cele două lexicoane din Rusia trebuie să fie aproape identice, lucru pe care îl susţine mai târziu şi Serghievski (1928, //ap//. Nandriş 1933: 388). Ciobanu (1914: 83-84) observă fidelitatea reproducerii elementelor slavone din originalul rutean şi conclude că manuscrisul reprezintă chiar autograful celui care a prelucrat lexiconul rutean. Pe de altă parte, confruntarea fragmentului publicat de Ciobanu cu versiunile păstrate în România îi determină pe Strungaru (1966: 153) şi Mihăilă (1972: 321) să afirme că Lex.Mosc. e o copie după Lex.3473.
75	75
...	...	@@ -77,7 +77,7 @@
77	77
78	78	O nouă contribuţie importantă la elucidarea problemei filiaţiei lexicoanelor aduce Felea (2021), care introduce în comparaţie şi Lex.Pet. În urma unui examen minuţios, cercetătorul menţionat formulează următoarele concluzii: Lex.Mosc. nu este copia niciunuia dintre manuscrisele existente. Lex.Pet., Lex.St. şi Lex.3473 derivă dintr-un intermediar care se înrudeşte cu Mosc. Articolele din celelalte lexicoane converg spre cele din Lex.Mosc., dar ortografia termenilor slavoneşti din acest lexicon este identică cu cea din Lex.Ber., el reprezentând „o redacţie foarte apropiată de prima traducere românească” (Felea 2021: 10-11).
79	79
80		-Grafia Lex.Mosc. i-a determinat şi pe alţi cercetători (v. Levicikin/Suhacev 2015: 434) să considere că acesta este anterior manuscrisului de la Petersburg, care ar fi, în plus, o prelucrare a primului. Titlul de pe f. 1 confirmă şi el că avem a face cu o versiune mai apropiată de sursă (v. supra). Pe de altă parte, filigranele hârtiei Lex.Mosc. îl plasează la sfârşitul sec. al XVII-lea, în vreme ce filigranul cel mai vechi din Lex.Pet. datează din 1664 (v. Pelin 2017: 225). Aparenta contradicţie ar putea fi rezolvată dacă vom admite că Lex.Mosc. reprezintă o copie după o versiune mai veche, aflată în //stemma codicum// aproape de izvorul rutean.
	80	+Grafia Lex.Mosc. i-a determinat şi pe alţi cercetători (v. Levicikin/Suhacev 2015: 434) să considere că acesta este anterior manuscrisului de la Petersburg, care ar fi, în plus, o prelucrare a primului. Titlul de pe f. 1 confirmă şi el că avem a face cu o versiune mai apropiată de sursă (v. supra). Pe de altă parte, filigranele hârtiei Lex.Mosc. îl plasează la sfârşitul sec. al XVII-lea, în vreme ce filigranul cel mai vechi din Lex.Pet. datează din 1664 (v. Pelin 2017: 225). Aparenta contradicţie ar putea fi rezolvată dacă vom admite că Lex.Mosc. reprezintă o copie după o versiune mai veche, aflată în //stemma codicum// aproape de izvorul rutean.[[image:Filigranele Mosc.jpg||height="216" style="float:right" width="279"]]
81	81
82	82
83	83	Iosif Camară

Filigranele Mosc.jpg

Author

...	...	@@ -1,0 +1,1 @@
	1	+XWiki.MadalinaUngureanu

Size

...	...	@@ -1,0 +1,1 @@
	1	+149.3 KB

Content