Summary

• Page properties (1 modified, 0 added, 0 removed)

Details

Page properties

Content

...	...	@@ -38,16 +38,22 @@
38	38
39	39	Prima filă a lexiconului este deteriorată în partea superioară, din titlul original putându-se distinge doar ...(% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)ікѡⷩ(%%). Titlul complet este reprodus de Ciobanu (1914: 78), fără a putea spune dacă el îl transcrie sau îl reconstituie: (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)А: Ле́ксѵкѡⷩ(%%). Acesta corespunde conţinutului colontitlului primei file din originalul rutean: (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)а҃: Леѯіконъ(%%). Trebuie remarcat că prima slovă din titlu păstrată de Lex.Mosc. nu poate fi (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)ѵ(%%), ci mai degrabă (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)і(%%) sau (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)и(%%); dacă nu e o eroare de culegere, acest amănunt ar putea sugera că fila era deteriorată deja la momentul consultării manuscrisului de către Ştefan Ciobanu.
40	40
41		-Începând cu Hasdeu (1878: 260), lexiconul a circulat în literatura de specialitate sub titlul Словарь Рꙋмꙋньскаго ꙗзыка, „Dicţionarul limbii române”. Tot astfel îl prezintă şi Creţu (1900: 38), care se întemeiază pe lucrarea lui Hasdeu, însă Ciobanu (1914: 77) mărturiseşte că nu a putut găsi acest titlu în lexicon. În realitate, Hasdeu preia titlul lexiconului din inventarul lui Stroev (1845: 113), fapt semnalat recent şi de Ungureanu/Gînsac (2019: 247, nota 6). Aşadar, acest titlu nu există în manuscris şi numai lectura superficială a lucrării lui Hasdeu a făcut ca titlul preluat de la Stroev să fie socotit ca venind din lexicon. Este demn de remarcat faptul că titlul dat de Stroev conţine o adăugire: //Словарь Румуньскаго (Молдавскаго или Волошскаго) языка//, autorul ezitând în a stabili dacă manuscrisul este moldovenesc sau muntenesc. Titlul pe care îl poartă în prezent în catalogul Arhivei de Stat a Actelor Vechi a Rusiei este //Азбуковник русско-молдавский//.
	41	+Începând cu Hasdeu (1878: 260), lexiconul a circulat în literatura de specialitate sub titlul (% style="font-family:CyrillicaBulgarian10U; font-size:130%" %)Словарь Рꙋмꙋньскаго ꙗзыка(%%), „Dicţionarul limbii române”. Tot astfel îl prezintă şi Creţu (1900: 38), care se întemeiază pe lucrarea lui Hasdeu, însă Ciobanu (1914: 77) mărturiseşte că nu a putut găsi acest titlu în lexicon. În realitate, Hasdeu preia titlul lexiconului din inventarul lui Stroev (1845: 113), fapt semnalat recent şi de Ungureanu/Gînsac (2019: 247, nota 6). Aşadar, acest titlu nu există în manuscris şi numai lectura superficială a lucrării lui Hasdeu a făcut ca titlul preluat de la Stroev să fie socotit ca venind din lexicon. Este demn de remarcat faptul că titlul dat de Stroev conţine o adăugire: //Словарь Румуньскаго (Молдавскаго или Волошскаго) языка//, autorul ezitând în a stabili dacă manuscrisul este moldovenesc sau muntenesc. Titlul pe care îl poartă în prezent în catalogul Arhivei de Stat a Actelor Vechi a Rusiei este //Азбуковник русско-молдавский//.
42	42
43		-**Provenienţa manuscrisului. **Nu se cunoaşte nimic despre circulaţia manuscrisului înainte de a ajunge în Rusia. Valentina Pelin (2017: 226), probabil întemeindu-se pe cercetarea lui Ciobanu (1914), notează că manuscrisul a ajuns în Rusia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cert este că acesta a intrat în biblioteca Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi Ruseşti din Moscova înainte de 1845, când îl descrie Stroev (1845), de la care îşi iau informaţiile primii cercetători români. Ciobanu (1914) presupune că manuscrisul a ajuns la Societatea de Istorie şi Antichităţi prin intermediul lui Iurii Venelin (n. Gheorghe Huţă), membru al Societăţii. Acest savant, un apropiat al lui Mihail Pogodin, era originar din Transcarpatia, a activat o vreme în Chişinău, unde l-a avut elev pe Alexandru Hâjdeu, iar între 1830-1831 a desfăşurat o călătorie de studiu în Moldova şi Ţara Românească, la însărcinarea Academiei Imperiale Ruse de Ştiinţe, în urma căreia va publica o lucrare consacrată documentelor slavo-române; se presupune că la Iaşi l-a întâlnit pe Gheorghe Asachi şi se ştie sigur că la Bucureşti a petrecut câteva luni, în care a cercetat arhiva Mitropoliei (v. Minea 1937, Mârza 2007).
	43	+**Provenienţa manuscrisului. **
44	44
	45	+Nu se cunoaşte nimic despre circulaţia manuscrisului înainte de a ajunge în Rusia. Valentina Pelin (2017: 226), probabil întemeindu-se pe cercetarea lui Ciobanu (1914), notează că manuscrisul a ajuns în Rusia în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cert este că acesta a intrat în biblioteca Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi Ruseşti din Moscova înainte de 1845, când îl descrie Stroev (1845), de la care îşi iau informaţiile primii cercetători români. Ciobanu (1914) presupune că manuscrisul a ajuns la Societatea de Istorie şi Antichităţi prin intermediul lui Iurii Venelin (n. Gheorghe Huţă), membru al Societăţii. Acest savant, un apropiat al lui Mihail Pogodin, era originar din Transcarpatia, a activat o vreme în Chişinău, unde l-a avut elev pe Alexandru Hâjdeu, iar între 1830-1831 a desfăşurat o călătorie de studiu în Moldova şi Ţara Românească, la însărcinarea Academiei Imperiale Ruse de Ştiinţe, în urma căreia va publica o lucrare consacrată documentelor slavo-române; se presupune că la Iaşi l-a întâlnit pe Gheorghe Asachi şi se ştie sigur că la Bucureşti a petrecut câteva luni, în care a cercetat arhiva Mitropoliei (v. Minea 1937, Mârza 2007).
	46	+
45	45	Manuscrisul s-a aflat aproape un secol şi jumătate la Societatea Imperială de Istorie şi Antichităţi din Moscova, unde a fost studiat de Gr. Tocilescu (1869) şi Şt. Ciobanu (1914). Printr-o eroare, îndreptată de Ciobanu (1914: 78), în literatura de specialitate românească s-a vehiculat ideea că lexiconul se afla în posesia Societăţii de Arheologie din Moscova. Prin anii ’70, manuscrisul a fost transferat la Arhiva Rusă de Stat a Actelor Vechi din Moscova, unde se află şi azi, locul său de păstrare nemaifiind cunoscut de cercetătorii români (e.g. Mihăilă 1972: 315) până la momentul studierii sale de către Valentina Pelin (1990), informaţie publicată postum (2017).
46	46
47		-**Datare. **În lipsa unor mijloace mai precise de datare, este remarcabil faptul că cercetătorii români au stabilit cu destulă precizie perioada în care a fost copiat acest manuscris. În raportul prezentat Academiei, Tocilescu (1878: 29) plasează Lexiconul de la Moscova la sfârşitul secolului al XVII-lea, în vreme ce pe cel din Petersburg îl consideră „cel puţin anterior” secolului al XVII-lea. Hasdeu (1886: vol. I, col. 159) avansează anul 1670, ipoteză care va cunoaşte răspândire datorită autorităţii autorului ei. Ciobanu (1914: 78) observă că în sprijinul acestei datări nu s-a adus niciun argument şi, cercetând manuscrisul, face constatarea că hârtia poate fi chiar de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Pe de altă parte, Serghievski (1928, //ap//. Nandriş 1933: 388) susţine că Lexiconul de la Moscova pare a fi mai vechi decât cel de la Petersburg, ceea ce se poate explica prin fidelitatea faţă de sursa ruteană, semnalată de Felea (2021: 10-11). Studierea filigranelor (Pelin 2017: 226) a confirmat opinia lui Ciobanu: cu ajutorul catalogului publicat de T. V. Dianova (1988), cercetătoarea menţionată identifică în manuscris două filigrane, de tip „blazon” şi trifoi cu literele „VG”, datând din 1682, 1686 şi 1697 (nr. 1274, 574 şi 283 la Dianova 1988). Prin urmare, V. Pelin plasează lexiconul la sfârşitul secolului al XVII-lea.
	49	+**Datare. **
48	48
49		-**Localizare.** Bibliografia manifestă în general nesiguranţă când vine vorba de localizarea acestui lexicon în Moldova sau Muntenia. Tocilescu (1878: 29) nu se exprimă în privinţa localizării Lex.Mosc., prudenţă determinată poate chiar de nesiguranţa arătată de Stroev. Pe cel de la Petersburg îl consideră însă scris în Ţara Românească. Chiar dacă Bogdan (1891: 195) nu are în vedere localizarea Lex.Mosc., neavând acces la acest manuscris, trebuie spus că el consideră muntenesc Lex.Pet. şi chiar invocă fapte de limbă în acest sens.
	51	+În lipsa unor mijloace mai precise de datare, este remarcabil faptul că cercetătorii români au stabilit cu destulă precizie perioada în care a fost copiat acest manuscris. În raportul prezentat Academiei, Tocilescu (1878: 29) plasează Lexiconul de la Moscova la sfârşitul secolului al XVII-lea, în vreme ce pe cel din Petersburg îl consideră „cel puţin anterior” secolului al XVII-lea. Hasdeu (1886: vol. I, col. 159) avansează anul 1670, ipoteză care va cunoaşte răspândire datorită autorităţii autorului ei. Ciobanu (1914: 78) observă că în sprijinul acestei datări nu s-a adus niciun argument şi, cercetând manuscrisul, face constatarea că hârtia poate fi chiar de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Pe de altă parte, Serghievski (1928, //ap//. Nandriş 1933: 388) susţine că Lexiconul de la Moscova pare a fi mai vechi decât cel de la Petersburg, ceea ce se poate explica prin fidelitatea faţă de sursa ruteană, semnalată de Felea (2021: 10-11). Studierea filigranelor (Pelin 2017: 226) a confirmat opinia lui Ciobanu: cu ajutorul catalogului publicat de T. V. Dianova (1988), cercetătoarea menţionată identifică în manuscris două filigrane, de tip „blazon” şi trifoi cu literele „VG”, datând din 1682, 1686 şi 1697 (nr. 1274, 574 şi 283 la Dianova 1988). Prin urmare, V. Pelin plasează lexiconul la sfârşitul secolului al XVII-lea.
50	50
	53	+**Localizare.**
	54	+
	55	+Bibliografia manifestă în general nesiguranţă când vine vorba de localizarea acestui lexicon în Moldova sau Muntenia. Tocilescu (1878: 29) nu se exprimă în privinţa localizării Lex.Mosc., prudenţă determinată poate chiar de nesiguranţa arătată de Stroev. Pe cel de la Petersburg îl consideră însă scris în Ţara Românească. Chiar dacă Bogdan (1891: 195) nu are în vedere localizarea Lex.Mosc., neavând acces la acest manuscris, trebuie spus că el consideră muntenesc Lex.Pet. şi chiar invocă fapte de limbă în acest sens.
	56	+
51	51	Este de menţionat în treacăt opinia lui Aron Densusianu (1894: 256, nota 2), care presupune că Lex.Pet. este autograful lui Milescu, iar Lex.Mosc. e al lui Dosoftei, opinie care la vremea respectivă a circulat în literatura de specialitate rusă.
52	52
53	53	Pe baza mostrelor publicate de Hasdeu, Creţu (1900: 38-40) respinge paternitatea lui Dosoftei asupra lexiconului şi se pronunţă cu fermitate pentru originea muntenească a lucrării, invocând nu atât puţinul material lingvistic avut la dispoziţie, cât caracterul muntenesc sigur al celorlalte lexicoane cunoscute, înrudite cu acesta.
...	...	@@ -58,10 +58,14 @@
58	58
59	59	Constatăm că localizarea manuscrisului nu a fost făcută riguros, lucru justificat de imposibilitatea de a avea o privire generală asupra limbii manuscrisului. Există, într-adevăr, elemente moldoveneşti incontestabile în lista dată de Serghievski, e.g. //ciubotă//, termen pe care Gheţie (1975: 183) îl găseşte doar în Moldova. Însă două straturi lingvistice, unul nordic, iar altul sudic, există şi în Lex.Mard., cum observă Gheţie (1975: 285), situaţie care-l determină să admită folosirea de către Mardarie a unor izvoare moldoveneşti sau ardeleneşti. În stadiul actual este dificil de stabilit care este originea acestor moldovenisme în Lexiconul de la Moscova şi în alte lexicoane din aceeaşi familie.
60	60
61		-**Originalul.** În ceea ce priveşte izvorul străin, cercetătorii au observat foarte devreme caracterul de prelucrare după Lexiconul lui Berânda al lexicoanelor slavo-române din epocă. Hasdeu (1878: 263), neavând încă la dispoziţie fragmentul de la Tocilescu, socotea că a existat un prototip românesc comun al lexicoanelor, transmis apoi în Moldova, de unde a ajuns la Berânda. Dacă Bogdan (1891: 195) demonstrează caracterul de prelucrare după Berânda al Lex.Pet., Creţu (1900: 39; passim) şi Ciobanu (1914: 78-80) fac acelaşi lucru pentru Lex.Mosc.
	67	+**Originalul.**
62	62
63		-**Locul Lexiconului de la Moscova între celelalte lexicoane din epocă. **Apropierea dintre Lex.Mosc. şi alte lexicoane a fost remarcată de multă vreme, dar nu s-au putut formula prea multe concluzii în lipsa posibilităţii de a confrunta manuscrisele. De pildă, Ioan Bogdan consultă Lex.Pet., dar îi lipseşte Lex.Mosc., în vreme ce Şt. Ciobanu se află în situaţia de a putea consulta Lex.Mosc., dar îi lipseşte atât posibilitatea de a vedea Lex.Pet., cât şi accesul la articolul lui Bogdan. Cu toate acestea, eşantioanele publicate de Hasdeu îi permit lui Bogdan (1891: 193-194) constatarea că cele două lexicoane din Rusia trebuie să fie aproape identice, lucru pe care îl susţine mai târziu şi Serghievski (1928, //ap//. Nandriş 1933: 388). Ciobanu (1914: 83-84) observă fidelitatea reproducerii elementelor slavone din originalul rutean şi conclude că manuscrisul reprezintă chiar autograful celui care a prelucrat lexiconul rutean. Pe de altă parte, confruntarea fragmentului publicat de Ciobanu cu versiunile păstrate în România îi determină pe Strungaru (1966: 153) şi Mihăilă (1972: 321) să afirme că Lex.Mosc. e o copie după Lex.3473.
	69	+În ceea ce priveşte izvorul străin, cercetătorii au observat foarte devreme caracterul de prelucrare după Lexiconul lui Berânda al lexicoanelor slavo-române din epocă. Hasdeu (1878: 263), neavând încă la dispoziţie fragmentul de la Tocilescu, socotea că a existat un prototip românesc comun al lexicoanelor, transmis apoi în Moldova, de unde a ajuns la Berânda. Dacă Bogdan (1891: 195) demonstrează caracterul de prelucrare după Berânda al Lex.Pet., Creţu (1900: 39; passim) şi Ciobanu (1914: 78-80) fac acelaşi lucru pentru Lex.Mosc.
64	64
	71	+**Locul Lexiconului de la Moscova între celelalte lexicoane din epocă. **
	72	+
	73	+Apropierea dintre Lex.Mosc. şi alte lexicoane a fost remarcată de multă vreme, dar nu s-au putut formula prea multe concluzii în lipsa posibilităţii de a confrunta manuscrisele. De pildă, Ioan Bogdan consultă Lex.Pet., dar îi lipseşte Lex.Mosc., în vreme ce Şt. Ciobanu se află în situaţia de a putea consulta Lex.Mosc., dar îi lipseşte atât posibilitatea de a vedea Lex.Pet., cât şi accesul la articolul lui Bogdan. Cu toate acestea, eşantioanele publicate de Hasdeu îi permit lui Bogdan (1891: 193-194) constatarea că cele două lexicoane din Rusia trebuie să fie aproape identice, lucru pe care îl susţine mai târziu şi Serghievski (1928, //ap//. Nandriş 1933: 388). Ciobanu (1914: 83-84) observă fidelitatea reproducerii elementelor slavone din originalul rutean şi conclude că manuscrisul reprezintă chiar autograful celui care a prelucrat lexiconul rutean. Pe de altă parte, confruntarea fragmentului publicat de Ciobanu cu versiunile păstrate în România îi determină pe Strungaru (1966: 153) şi Mihăilă (1972: 321) să afirme că Lex.Mosc. e o copie după Lex.3473.
	74	+
65	65	Relaţia dintre Lex.Mosc., Lex.3473 şi Lex.St. a fost argumentată de Ungureanu/Gînsac (2019: 250), lipsind la data respectivă din comparaţie Lex.Pet. Cercetătoarele amintite arată că aceste trei lexicoane au în comun câteva adaosuri faţă de izvorul rutean: 1) o listă de intrări aşezate la finalul fiecărei litere din lista comună; 2) o listă alfabetică ce conţine cuvinte şi sintagme, aşezată după lista comună. Ele mai observă că Lexiconul de la Moscova concordă uneori cu Lex.3473, iar alteori cu Lex.St., şi conclud că nu poate fi exclus nici Lex.St. dintre sursele Lex.Mosc.
66	66
67	67	O nouă contribuţie importantă la elucidarea problemei filiaţiei lexicoanelor aduce Felea (2021), care introduce în comparaţie şi Lex.Pet. În urma unui examen minuţios, cercetătorul menţionat formulează următoarele concluzii: Lex.Mosc. nu este copia niciunuia dintre manuscrisele existente. Lex.Pet., Lex.St. şi Lex.3473 derivă dintr-un intermediar care se înrudeşte cu Mosc. Articolele din celelalte lexicoane converg spre cele din Lex.Mosc., dar ortografia termenilor slavoneşti din acest lexicon este identică cu cea din Lex.Ber., el reprezentând „o redacţie foarte apropiată de prima traducere românească” (Felea 2021: 10-11).